sâmbătă, 25 februarie 2012

Treziti din somn de Mascati !

Cititi si articolul urmator :
Poliţiştii dâmboviţeni au efectuat 4 percheziţii domiciliare pe raza comunei Costeşti Vale, în cadrul unei acţiuni pe linia asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică şi combaterii fenomenului infracţional


Lucrători din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, în colaborare luptători S.I.R din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie, au organizat şi executat o acţiune pe linia asigurării unui climat de ordine şi siguranţă civică şi combaterii fenomenului infracţional, ocazie cu care au efectuat un număr de 4 percheziţii domiciliare, pe raza localităţii Costeşti Vale.

Cu această ocazie, poliţiştii au ridicat în vederea confiscării mai multe bunuri, respectiv calculatoare, mopede, scule electrice, cu privire la care existau suspiciuni că provin din furt. In cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, urmând a se propune soluţie procedurală Parchetului.

De asemenea, în urma acestei acţiuni au fost conduse la sediul poliţiei mai multe persoane care se sustrăgeau cercetărilor, în mai multe dosare penale aflate în lucru.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu